Bărbat filmat cu un topor în mână, într-un microbuz care transportă elevi

Publicat: 19 sept. 2019, 12:28 Autor: Simona Ciao.ro
Bărbat filmat cu un topor în mână, într-un microbuz care transportă elevi

Conducerea ISJ susține că bărbatul nu avea ce să caute în microbuzul școlar, dar elevii „sunt de la țară și sunt obișnuiți cu unelte din gospodărie”.

Bărbat filmat cu un topor în mână. Două anchete au început joi după ce un bărbat, tatăl unor elevi care mergeau la școala din Nimigea, județul Bistrița-Năsăud, a fost filmat coborând din microbuzul școlar cu un topor în mână.

Bărbatul care a postat imaginile pe Facebook susține că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, iar copiii sunt speriați.

Bărbat filmat cu un topor în mână

Bărbat filmat cu un topor în mână

„De o săptămână, un individ cu toporul ascuțit provoacă teroare în autobuzul școlar ce transportă elevi pe ruta Florești – Nimigea de Jos, unii dintre ei cu vârste mici, de clasă pregătitoare. (…) Copiii s-au plâns părinților că le este frică să mai călătorească în aceste condiții, mai ales că omul se comportă ciudat și agresiv, amenințându-i cu securea dacă nu îi cedează locul pe scaun, în microbuz”, se arată în postarea publicată pe un grup de Facebook.

Inspectoratul de Poliție Bistrița Năsăud a declanșat o anchetă.

„Au fost dispuse verificări de poliștii Secției 6 care este în zona comunei Nimigea. Până la această oră știm că persoana nu este recalcitrantă, dar se efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

O anchetă a fost declanșată și la nivelul Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.

„Este o faptă, fără dubiu, care nu avea voie să se întâmple. Bărbatul nu avea voie să se urce în microbuz. Aștept deocamdată raportul scris de la directorul instituției de învățământ care a declanșat o cercetare acest caz. Deși au apărut informații că bărbatul ar fi circulat de mai multe ori în aceste condiții, elevii din microbuz au declarat că numai ieri s-a întâmplat acest lucru și nici nu au coșmaruri întrucât sunt de la țară și sunt obișnuiți cu unelte din gospodărie.

Dar, fără doar și poate, este un lucru care nu trebuia să se întâmple! Se putea întâmpla oricând o nenorocire pentru că toporul era neasigurat. Este în totalitate vina șoferului în acest caz, indiferent de cauza nobilă. Bărbatul în cauză este părinte, tată a trei elevi de la școală, și mergea în comună pentru a da o mână de ajutor.

Regulile trebuie să se aplice, regulamentul spune că nimeni nu are voie în microbuz în afară de șofer și de elevi, iar aceste reguli se aplică. Nu se comentează”, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Bistrița Năsăud, Camelia Tabără.

Publicat: 19 sept. 2019, 12:28 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×